Moft

Lista pentru 2012

2012-01-05T07:37:00.000-08:00

Daca oamenii isi fac de obicei, la inceput de an, liste de hotarari pentru un nou inceput, eu imi fac liste de lecturi (chestiile de genul: "voi manca mai sanatos de acum incolo" nu tin si toata lumea stie asta). Lista mea arata cam asa:
Jurnalul unui om dezamagit - W.N.P. Barbellion (pe care mi l-am facut cadou de Mos Craciun, era la Humanitas la oferta)
Rememorare si uitare - Anca Oroveanu (primita de ziua mea)
Domnul K. eliberat - Matei Visniec
The Letters of Vincent van Gogh
Chicago - Alaa al- Aswani
Asasinul orb - Margaret Atwood
Nevoi speciale - Dan Sociu
Cum mi-am petrecut vacanta de vara - T. O. Bobe (nu am citit nimic inca de la el, dar am dat de un interviu foarte interesant cu el aici si sunt foarte curioasa sa vad cum e cartea)
Foxfire - Joyce Carol Oates
Si Hams si Regretel - Matei Florian (fratii Florian sunt printre scriitorii mei preferati)
The Unabridged Journals of Sylvia Plath
... si cam atat deocamdata - probabil ca o sa dau anul asta de mai multe carti misto, dar chiar as vrea sa trec prin astea. Oricum, mai astept recomandari :)
Listele voastre cum se prezinta?

Lecturi de vacanta de iarna :)

2012-01-05T07:18:00.000-08:00

Din scoala generala pana in liceu, fiecarei vacante ii era distribuita cate o lista de lecturi (suplimentare sau obligatorii). De obicei, iarna aveam parte de cele mai plictisitoare carti (nu stiu cum nimeream cate ceva de Sadoveanu aproape de fiecare data - era un blestem). In ultimii ani nu am mai avut parte de asa ceva, si am inceput sa le simt lipsa, ca sa fiu sincera. De multe ori am nevoie de cate o sugestie, asa ca intreb in stanga si-n dreapta pentru idei de carti bune (de altfel, de asta mi-am si facut cont pe Shelfari.com).
Oricum, anul asta am fost foarte multumita de ce am citit - adica am tot dat de carti care mi-au trezit interesul si care nu au fost deloc (ce fericire!) asemanatoare cu eterna lista de lecturi de hibernare :).
Prima a fost Omida de John Fowles. Tot de el am mai citit anul trecut Iubita locotenentului francez si Colectionarul. Marturisesc ca-mi place tare mult scriitura lui din Iubita... si Omida - mi-a placut literatura victoriana si e placut sa citesti un autor contemporan care se joaca atat de bine cu stilurile si care poate sa dezvolte povesti pentru timpuri in care nu a trait. Ambele volume sunt foarte elaborate si extraordinar de bine documentate, reusesc sa isi transpuna cititorul in epoca respectiva. Fowles e un scriitor care are un adevarat cult pentru detaliu, iar asta nu ii face deloc stilul artificial, dimpotriva. In Omida (titlul e explicat in inceputul volumului si ideea e foarte interesanta), autorul foloseste fragmente de interviuri, de ziare si de corespondenta. Nu e un roman traditional nici prin forma, nici prin continut (desi, aparent, continutul se inscrie in aceasta categorie).

A doua carte a fost Jacques Vingtras de Jules Valles. Din pacate, am citit doar primul volum - il aveam acasa si tata a omis sa imi spuna ca celelalte doua volume au fost imprumutate unui cititor neidentificat, care a uitat sa le mai returneze. Probabil ca am sa fac rost curand de restul (poate le gasesc la anticariat), pentru ca mi-a placut primul volum. Povestea lui Jacques este una care aminteste intrucatva de eroii lui Dickens - desi are parinti, copilaria acestuia este una trista, plina de batai administrate de o mama instabila. Tatal este un pedagog mediocru, pe care elevii sai il urasc si pe care colegii sai il dispretuiesc. Baiatul are parte de putine fete prietenoase in jurul sau - faptul ca familia sa este nevoita sa se mute destul de des il priveaza si de rarele prietenii. Narata la persoana intai, cartea e tare induiosatoare - copilul povesteste cu sinceritatea specifica varstei cele intamplate in jurul sau. Adolescent fiind, incepe sa ia decizii pe cont propriu si sa se gandeasca la viitorul sau, pe care il vrea profund diferit de asteptarile parintilor sai. Cam pana aici am ajuns, promit ca voi scrie si despre restul volumelor cand voi da de ele. :)
Iar acum citesc cu multa placere cadoul de la Mos Craciun - Fotografie de grup cu scriitoare uitate de Bianca Burta - Cernat. Radiografie a prozei feminine interbelice, studiul este unul necesar pentru literatura romana, care a cam ignorat categoria aceasta de scriitoare. Mai mult sau mai putin talentate, mai mult sau mai putin cunoscute, ele au fost prezente activ in viata culturala romaneasca dintre cele doua razboaie mondiale. A nu se intelege ca acorda unora dintre ele merite mai mari decat ar fi cazul, autoarea urmareste activitatea scriitoarelor nu numai la nivel istoric, factual, ci si critic. Inca nu am terminat-o, dar m-a fermecat de la primele capitole - mentinoneaza si micile dezacorduri si "aliante" literare, adauga si anecdotele savuroase ale epocii. Si vorbeste si despre cateva din scriitoarele mele preferate - Cella Serghi si Anisoara Odeanu, asa ca mi-e si mai draga cartea :)

.

Recycle bun

2012-01-05T04:35:00.000-08:00

Pe Calin Torsan l-am vazut prima oara in cadrul unei conferinte despre copilarie, care a avut loc la UB. A fost o discutie foarte interesanta (mai erau prezenti doi dolegi de-ai lui de la MTR); eram in anul intai si oamenii din fata noastra nu pareau sa se incadreze vreun pic in portretul-standard al muzeografului roman.
Desi i-am mai vazut, ocazional, numele prin reviste si articole de pe internet, nu am facut cunostinta cu acesta in calitate de scriitor decat recent, odata cu volumul Recycle Bun.
Ma asteptam sa-i regasesc ironia si umorul negru si aici, dar cred ca in aceasta carte, scriitorul Calin Torsan dezvaluie si o alta fateta a sa - scriitorul care, in ciuda cinismului aparent, este foarte indragostit de ceea ce face.
Un bibliotecar blocat intr-o slujba plictisitoare care il tine in loc (institutiile romanesti de cultura sunt, din pacate, foarte rigide si putine sunt cele care au reusit sa depaseasca aceasta conditie nefericita) incepe sa adune bucati de "literatura" din cele mai neobisnuite locuri; da de urma autorului unui manuscris ratacit, calatoreste in Japonia (tara obsedata de reciclare, fapt ce face gasirea unui biletel dificila pentru narator).
Desi cartea nu a primit recenzii foarte bune, cred ca meritul ei sta în sinceritatea scriiturii si in perspectiva critica asupra literaturii, care are radacini bine infipte nu numai in estetic, etic si spiritual, ci si in vulgar, si in mundan, in cotidian.
Si mi-a placut ca in sectiunea "Despre autor", am dat de un alt exercitiu de sinceritate (in stilu-i caracteristic): "Am ajuns sa scriu carti, sa-mi fie publicate - lucru de care si acum ma mir -, iar prin asta am inceput incet, incet sa ma bucur de micile minunatii pe care ni le serveste viata. Si am ajuns sa inteleg, punandu-mi ordine in ganduri, ca, de fapt, viata este un lucru frumos. Iar, asta, dupa ani si ani de zile, de-a lungul carora afirmasem ca nu este decat un cacat. Sau, mai banal, o curva."

Cartea viitorului

2011-11-06T02:44:00.000-08:00

Cum a fost de curand ziua mea, am primit o groaza de carti frumoase (lucru pentru care sunt foarte recunoscatoare!) care asteapta sa fie citite. Am inceput cu "Cartea viitorului" de Cecelia Ahern. E prima carte a sa pe care o citesc (desi am vazut filmul facut dupa "P.S. I love you") si am fost placut surprinsa. Intrasem pe site-ul autoarei si gasisem acolo informatii despre cartile ei, dar nu aveam asteptari prea mari.
A fost intr-adevar o lectura usoara (am terminat-o in vreo doua zile), insa una foarte savuroasa. Cred ca punctul forte al tipei asteia e ca stie sa isi tina cititorii in suspans. Nu va asteptati la suspans marca Hitchcock, cartea nu e vreun thriller, insa are acel ceva care te face sa nu o lasi din mana pana o termini.
Tamara, o adolescenta de bani gata de aproape 17 ani, al carei tata (care ajunsese la faliment si pierduse tot ce aveau) se sinucide, este nevoita sa se mute impreuna cu mama sa la fratele acesteia, Arthur. Arthur si sotia sa, Rosaleen, locuiesc la tara, in apropierea ruinelor unui castel distrus de un incendiu cu ani in urma. Tanara fata uraste locul in care a ajuns, mai ales pentru ca mama ei cade intr-o depresie acuta si refuza orice contact cu exteriorul, fapt ce o face pe adolescenta sa se simta si mai izolata.
Dupa o vreme, Tamara il cunoaste pe Marcus, un localnic care lucra pentru o biblioteca ambulanta ce trecea prin satele din zona, iar in timpul petrecut cu el da de o carte misterioasa cu coperti groasa, care este imposibil de deschis. Fata reuseste pana la urma sa deschida cartea, care avea paginile goale. La scurt timp, rasfoind-o, da de pagini acoperite cu propriul ei scris, pagini care ii dezvaluie ce avea sa se intample a doua zi. Jurnalul o ajuta pe Tamara sa descopere secretele familiei ei, sa se maturizeze si sa isi puna ordine in viata.
Mi-a placut foarte mult ca autoarea reuseste ca contureze foarte bine caracterul unei tinere iresponsabile (caracter care nu se incadreaza deloc in tipologia specifica chick-lit, dimpotriva, nu cade in pacatul tinerei ignorante si zapacite care se indragosteste de tipul bogat bogat si responsabil si traiesc 1000 de ani fericiti). Un alt personaj care mi-a placut foarte mult este sora Ignatius, o calugarita foarte simpatica (si cinica), ce o ajuta si sfatuieste pe Tamara cand aceasta se asteapta mai putin.
Cum am mai spus, actiunea e alerta si te tine in suspans, dar se trece foarte usor de la un cadru la altul - Cecelia Ahern nu dezvolta prea mult intamplarile, adica nu are grija detaliului, grija ce face intamplarile mult mai credibile si "pline". Trecand peste asta, mie mi-a placut cartea, e perfecta pentru o lectura de weekend sau de vacanta.

Cea care alina

2011-10-24T03:29:00.000-07:00

Singurul motiv pentru care am cumparat Cea care alina de Anna Gavalda a fost ca titlul mi s-a parut foarte frumos. De scriitoare nu mai auzisem pana atunci, nici nu citisem vreo recenzie a cartii. Am gasit-o intr-un anticariat intr-o zi care mersese tare prost, si titlul ala suna foarte linistitor.

Recunosc ca, la inceput, stilul mi s-a parut greoi. Poate si pentru ca prima parte e apasatoare. Este vorba despre un barbat de varsta a doua, cu o cariera stralucita (dar pentru care meseria de arhitect si-a pierdut cu totul farmecul) si cu o viata familiala plina de probleme: sotia, Laurence, il inseala, fiica vitrega ii da atentie doar atunci cand are nevoie de bani sau ajutor la tema la fizica. Nici relatia cu parintii si surorile nu e una tocmai buna, iar vestea ca mama unui bun prieten din copilarie (femeie care i-a fost si figura materna, si prima dragoste) il darama.

Charles Balanda este un personaj debusolat, care cauta sa isi puna ordine in viata sentimentala si sa indrepte greselile din trecut. Foarte interesanta e ruperea de vechea lui viata; a doua parte a cartii are un ton profund diferit de cel initial.
Ce mi-a placut in mod special la aceasta carte este optimismul sau moderat. Nu am dat de clisee, de un sfarsit idealizat, ci am intalnit personaje credibile, umane, induiosatoare. In plus, Gavalda reuseste sa transmita nelinistea personajului sau foarte bine (la un moment dat, ramasesem cu un sentiment destul de neplacut).
Nu cred ca aceasta o sa fie ultima carte a sa pe care am sa o citesc, volumul mi-a retrezit pofta de literatura franceza :).

Cum sa faci bani. Din carti.

2011-10-21T01:58:00.000-07:00

De curand, am avut ocazia sa rasfoiesc "Tata bogat, tata sarac" de Robert Kiyosaki (Curtea Veche, 2008). Nu sunt deloc adepta cartilor de gen, mi se par o pierdere de timp, neuroni si hartie. Sunt total de acord cu faptul ca fiecare om are posibilitatea de a se dezvolta (inclusiv din punct de vedere financiar), dar cred ca astfel de carti nu isi au rostul. In primul rand, prezinta metode foarte agresive, care nu sunt adaptate economiei romanesti, sunt construite in contextul economiei americane. Prin urmare, e putin probabil sa dea rezultate la noi.

In al doilea rand, toate ideile din aceste carti pornesc de la conceptia ca omul e o fiinta a carei existenta are ca scop acumularea de venit. Nu e bine sa fii sarac, e normal sa vrei sa iti fie bine, e bine ca vrei un trai decent si o batranete linistita, dar nu face o filozofie de viata din contul din banca.
Impresia cu care am ramas dupa ce am citit un pic din "Tata bogat, tata sarac" si dupa ce am mai rasfoit cateva volume de acelasi fel (tot de la Curtea Veche am impresia, dar nu cred ca e singura editura cu o colectie de genul) e ca autorii transforma micile nemultumiri ale omului de rand in adevarate tragedii, iar tonul volumelor astora e unul aproape disperat.

Nu stiu oameni care au citit carti de genul, dar sunt chiar curioasa daca sfaturile de acolo au dat rezultate pentru cineva. Pentru autori in schimb, cartile astea sunt clar un izvor nesecat de bani.

Pe scurt

2011-10-19T09:18:00.000-07:00

De fiecare data cand am ideea tampita de a citi comentariile cititorilor vreunui ziar, dau peste tot felul de gogomanii, care mai de care mai destepte. Indiferent daca articolul in cauza vorbeste despre vreme, criza, divortul vreunei actrite, vitaminele din pere, pensionari care nu au bani, poti gasi cel putin un comentariu care sa dea vina pe masoni, evrei, tigani sau vrajitoare. Nu mai mentionez faptul ca poporul roman nu stie sa puna o virgula sau vreo cratima acolo unde trebuie. Sau sa faca un acord corect.

Ca tot a venit vorba de greseli grosolane, rasfoind revista Forbes (numarul din septembrie), am aflat ca Revolutia din 1989 a fost acum 14 (!) ani (perluta scoasa de Alina Savin in articolul despre Noul Cod Civil) si ca in comitetul lor de redactie exista Seniori Editori. Dragii mei, acordul nu se face asa. Nici englezii nu il fac asa. La ei exista Senior Editors, la noi exista Editori Seniori sau Senior Editori. Nu mai trec in revista virgulele puse aiurea sau greselile de redactare; sunt destule si nu-si gasesc locul intr-o revista de talia Forbes.

Ca sa inchei intr-o nota ceva mai vesela, de azi incepe Targul de Carte Kilipirim (la Sala Dalles). Tine pana pe 23 octombrie, iar oferta sa cuprinde carti bune la pret redus. Sper sa ajung si eu zilele astea, ultima editie m-a lasat leftera :).

Despre ziarele romanesti sau despre disparitia coloanei vertebrale*

2011-10-03T13:17:00.000-07:00

*Jean-Lorin Sterian vorbeste in Lorgean despre o operatie de extirpare a coloanei vertebrale suferita de multe personalitati din viata publica (inclusiv de jurnalisti); interventia le facilita ascensiunea in cariera.

Am citit azi, in Evenimentul Zilei, un articol surprinzator de paranoic pentru un ziar de calitate. Articolul (il gasiti aici) vorbeste despre discursul pe care il va tine Regele Mihai in Parlament pe 25 octombrie. Discursul Majestatii Sale va fi parte a conspiratiei lui Dan Voiculescu pentru reinstaurarea monarhiei. "Insert WTF face here". Urmeaza apoi obisnuitele observatii legate de trecutul si intentiile Principelui Radu Duda. Acum, nu credeam zvonurile conform carora EVZ e un ziar maipulat de partidul la putere, dar dupa seria de articole din ultima vreme (si cel de azi in special) incep sa cred ca m-am inselat.

E jenant sa insinuezi asemenea tampenii, tu, ditamai ziarist de la o ditamai publicatie. Evident ca tot articolul e asezonat cu o imagine sugestiva cu Regele Mihai, Principesa Margareta si Principele Radu discutand (despre lovitura de stat, desigur). E jenant ca ziare serioase si cu traditie (nu iau in calcul tabloidele si restul publicatiilor de profil, alea nu merita sa intre in discutie) ajung sa fie instrumente de manipulare intr-o masura care sfideaza bunul simt. La noi, presa e caracterizata de orice, numai de integritate nu. De oamenii politici nu mai vorbesc, Romania nu are partide politice cu un program care sa aiba in vedere valorile ce au stat la baza formarii lor. Sunt doar grupuri de oameni care alearga dupa putere. Si folosesc mass-media ca sa indobitoceasca si mai mult masele. Iar noi ii lasam.
Sa ne fie de bine.